RE-CONSTRUCTION


În primul rând, cea de-a treia ediţie a Bienalei din Bucureşti îşi propune să ofere o privire de ansamblu asupra artei contemporane internaţionale, apropiindu-se, în acelaşi timp, de scena românească.  
Îşi doreşte să capteze ad hoc creaţiile contemporane pentru a contribui la dezvoltarea procedeelor artistice şi pentru a ajuta publicul să înţeleagă mai bine cele mai noi schimbări artistice şi culturale.
Gândeşte Global şi acţionează Local, acesta poate fi unul dintre mesajele sale. Inspirată din sloganul Bienalei, „Arta este întotdeauna în altă parte”, aş dori ca această ediţie a Bienalei să aibă tema „Re - Construction”.

Din relaţiile mele cu artiştii, criticii şi curatorii români şi străini – în special cei din fostul bloc estic, am realizat că unul dintre subiectele care-i obsedează este contaminarea, sentimentul ambiguu de uniformizare. Problema nu este pusă doar de oamenii de aici, ci de toti ceilalţi. Prin ce se-aseamănă şi prin ce se diferenţiază ei?  Când diferenţele de ideologie impusă devin neclare, ce mai înseamnă să fii la nivel artistic ca toti ceilalţi? Şi am ajuns la un paradox, deoarece artistul este în primul rând o personalitate de excepţie şi nu un oarecare.

Chestiunea ce priveşte uniformizarea artistică trebuie să fie discutată în termeni istorici şi dialectali. Istoria a urmărit uniformizarea încă din perioada de după război şi până la căderea Zidului. Două culturi şi două ideologii s-au confruntat, rezultatul fiind o obsesie puternica de a umple golul ramas. Într-un fel excepţia, în sens peiorativ, era de partea cealaltă a Cortinei de Fier.

Prin urmare, ce înseamna pentru un artist să evolueze, în condiţiile în care scopul lui implicit şi explicit este de fi el însuşi şi diferit în mod evident de ceilalţi. Cum îşi poate cineva păstra şi cultiva identitatea în acest moment simptomatic, în care globalizarea a cuprins planeta? Ce s-a întâmplat în Vest şi a lipsit în Est? Şi, ca o consecinţă, ce tip de atitudine şi model artistic este necesar să fie adoptat de cineva pentru a umple golul?

Istoricii artei contemporane au căzut de comun acord asupra faptului că, mai ales în anii şaizeci şi şaptezeci, am asistat la un proces de deconstructivism. Nu vreau să dezvolt acest concept mai degrabă filozofic, care vorbeşte despre un proces prin care textele şi limbajele filozofiei vestice, în particular, par să se schimbe şi să-şi complice sensul atunci când sunt citite la lumina presupunerilor şi absenţelor pe care şi le revelează.
Dar ceea ce este clar astăzi, în termeni de vocabular şi la nivel conceptual şi formal, este că arta depinde în mare parte de acest proces de deconstructivism.
Ideea expoziţiei este următoarea: cum poate artistul să-şi înceapă munca de reconstrucţie, obligat, în acelaşi timp, să se descurce şi cu moştenirea deconstructivistă.

În acest moment special al timpului prezent, când individualismul este structurat mai puternic decât oricând, artiştii încă folosesc un limbaj universal inspirat de tradiţie, dar pentru a construi poveşti individuale.
Intenţionez să efectuez o cercetare amănunţită asupra situaţiei artei contemporane din această zonă, adică Moldova, Ucraina, Bulgaria şi Serbia.
Vom invita în jur de 40 de artişti internaţionali şi 10 sau 12 artişti români. Scopul este de a selecta artişti care nu au mai fost prezentaţi în ediţiile anterioare ale Bienalei.

Se va publica un catalog, se va crea o pagina electronica dedicată acestei ediţii, iar în zilele de deschidere vor avea loc şi evenimente conexe.

AMI BARAK, curator
2007